Pentru ca era practic imposibil sa nu scriu si eu chestia asta, tocmai am facut si eu upgrade la wordpress 2.7
Sunt chiar singurul caruia i se pare ca wordpress devine bloatware? Atatea optiuni inutile, atat de incarcat panoul de administrare. Pe bune acum, tot ce vreau e sa intru si sa scriu un text nu sa imi faca de mancare!
Cum sa te lasi de tigari in 3 pasi simpli.
1. Nu mai fumezi.
(urmatorii pasi vor urma dupa ce ati trecut cu succes de prima etapa)
Problema nu e ca imi trebuie o tigara tot timpul, problema e cand ii vad pe altii ca fumeaza sau cand ma gandesc ca vreau sa ma las de fumat. Atunci nevoia trebuie satisfacuta!
Intr-un final, ziua 1 fara tigari s-a transformat in ziua 0. Am fost slab. Spre seara mi-am aprins o tigara dupa care au urmat inca doua. Oricum e mult mai bine fata de pachetul pe care il fumez de obicei zilnic.
Sunt constient de minusurile mele. Stiu ca uneori pare ca am facut romana cu femeia de serviciu iar alteori coerenta mea lasa mult de dorit.
In momentul in care jucam ceva online si tu imi corectezi cacofoniile pe chatul jocului, chiar si dupa ce iti explic ca am intrat sa ma joc nu sa ma inveti romana s-ar putea sa MA ENERVEZ!!!!
Melodia asta mi-a fost in cap in ultimii ani de liceu, la Liceul Teoretic Traian Deva.
Pe vremea cand eram la scoala, in liceu in special (ce mult timp pare ca a trecut desi sunt doar 2 ani jumate de atunci…) ma simteam nasol din cauza profesorilor. E adevarat, n-am fost chiar cel mai silitor sau cuminte elev dar n-am fost nici vreo mare panarama si in nici un caz n-am facut faze care ar merita puse pe youtube.
Asa, dupa cum ziceam ma simteam prost din cauza profesorilor. E adevarat, ei erau oameni cu facultati, scoala, experienta de viata si ce mai vreti voi si eu eram un mucos si eram constient de asta. Problema era ca ma luau de sus, ca si cum ei ar fi fost niste genii iar eu un nimeni care are privilegiul de a scrie ce dicteaza ei. Ei bine, la mine nu functioneaza abordarea asta, n-am sa reusesc sa invat ceva de la cineva care se comporta ca si cum ar stii tot dar nu prea vrea sa impartaseasca cu altii in sensul ca raspundeau la intrebari intr-un fel care imi dadea senzatia ca eu n-o sa fiu niciodata in stare sa inteleg ce am de invatat. Singurele alternative ramanea atunci tocitul lectiei sau invatatul materiei din alta parte. Nu a functionat nici una din variante, nu vad rostul invatatului pe de rost a unei chestii pe care nu pot s-o inteleg si pana la urma de aia mergeam la scoala, sa invat chestii de la profesori si nu sa invat acasa de unul singur.
Si acum ca am facut introducerea, trec direct la final. Azi m-am simtit la lucru exact asa cum ma simteam la liceu!
“Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita”
Clisee. Sa le cred, sa nu le cred?
Am ajutat pe cineva mai demult si am refuzat recompensa imediata (adicatelea remuneratia). A ramas ca individul sa dea o bere, doua, trei, depinde cate vrea si cat mi-e de sete. Stiam ca ne intalnim des si mai exista posibilitatea sa am si eu nevoie de el la un moment dat (oameni suntem, tre’ sa ne sustinem reciproc).
Trece vremea, individul uita de berile promise si in plus ca o bere imi permit si eu cand mi-e sete. Intr-o seara (mai exact acu vreo ora) vine individul cu o bere si ii cer sa beau si eu. El ca NU. Ok, nu zic nimic da-i trec bulina rosie in lista cu amici.
Nu e prima oara cand se intampla asta. Nu e intotdeauna exact aceeasi situatie (nu-i intotdeauna vorba de bere ci de gesturi naspa din partea oamenilor pe care i-am ajutat) dar aproape de fiecare data faptele bune nu raman nepedepsite.
Din cauza lui aproape ala de mai sus o sa continui sa ajut oameni pe promisiuni de bere. Numai ca pe aia pe care i-am ajutat o data dupa care ei au fost naspa o sa-i taxez, si o sa-i taxez bine. Daca o sa accepte foarte bine (mai fac si eu un ban de bere), daca nu iar foarte bine, n-are rost sa-mi pierd vremea cu amici care ma cunosc numai cand dau de greu.
Poate din 10 fapte bune una va fi recompensata. Poate nu. Merita totusi sa incerci.
